- Scopul procedurii:
Asociaţia „Grup de Acţiune Locală Gilort” a fost selectată şi autorizată să poată desfăşura activităţile specifice Măsurii 19 – Dezvoltarea locală a LEADER, sintetizate în cadrul sub masurilor 19.2 – Sprijin pentru implementarea acţiunilor în cadrul strategiei de dezvoltare locală; 19.3 – Pregătirea şi implementarea activităţilor de cooperare ale grupurilor de acţiune locală (GAL) şi 19.4 – Sprijin pentru cheltuieli de funcţionare şi animare, în baza deciziei de autorizare nr. 062/05.09.2016.
Structura compartimentului administrativ al Asociaţiei „Grup de Acţiune Locală Gilort”, respectiv resursele umane / funcţiile administrative implicate în implementarea acţiunilor din cadrul proiectului sunt:
- Responsabil administrativ (Manager) – 1 persoană cu normă întreagă;
- Responsabil financiar (contabil) – 1 persoană cu fracţie de normă;
- Responsabil tehnic (expert tehnic – evaluator proiecte) – 2 persoane din care 1 persoană cu normă întreagă şi 1 persoană cu fracţie de normă;
- Responsabil juridic (jurist) – 1 persoană cu fracţie de normă;
- Responsabil comunicare – promovare (P.R.) – 1 persoană cu fracţie de normă;
- Animator – 1 persoană cu fracţie de normă;
- Secretar – 1 persoană cu normă întreagă;
- Responsabil IT – 1 persoană cu fracţie de normă;
- Consultanţi externi – în funcţie de necesităţi, pentru buna desfăşurare a activităţilor;
- Experţi tehnici delegaţi de la alte G.A.L.-uri cu care „G.A.L. Gilort” va încheia parteneriate în acest sens/contracte de colaborare.
Prezenta procedură are scopul de a descrie şi reglementa modul de desfăşurare a procesului de recrutare a resurselor umane şi selecţie a candidaturilor, realizarea publicităţii procedurii, etapele şi termenele procedurale, precum şi modalitatea de evaluare a dosarelor candidaţilor. De asemenea, pe parcursul implementării strategiei de dezvoltare locală, în funcţie de necesităţi si de specificul proiectelor, vor fi cooptaţi consultanţi externi si experţi tehnici delegaţi de la alte G.A.L.-uri cu care „G.A.L. Gilort” va încheia parteneriate în acest sens/contracte de colaborare dar şi voluntari.
- Domeniul de aplicare al procedurii:
Această procedură este aplicată pentru evaluarea şi selecţia dosarelor de candidatură înregistrate pentru ocuparea posturilor necesare la nivelul compartimentului administrativ al „GAL Gilort”.
- Documentele de referinţă (reglementări) aplicabile activităţii ce formează obiectul prezentei proceduri sunt următoarele:
- Strategia de Dezvoltare Locală a Asociaţiei „Grup de Acţiune Locală Gilort” – disponibilă pe galgilort.ro;
- PNDR 2014 – 2020, cu accent pe Măsura 19 – LEADER;
- Regulamentul (UE) NR. 1305/2013 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului;
- OG 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii;
- GHID DE IMPLEMENTARE SUB-MASURA 19.4 – „SPRIJIN PENTRU CHELTUIELI DE FUNCŢIONARE Şl ANIMARE”;
- MANUAL DE PROCEDURĂ PENTRU IMPLEMENTAREA MĂSURII 19 – SUB-MĂSURA 19.4 „SPRIJIN PENTRU CHELTUIELI DE FUNCŢIONARE Şl ANIMARE”, Versiunea 01;
- Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice.
- Responsabilităţi:
Implementarea acestei proceduri de selecţie este asigurată de către Comisia de Examinare desemnată la nivelul Asociaţiei „Grup de Acţiune Locală Gilort”.
- Principii şi reguli:
Pentru recrutarea personalului şi încheierea contractelor de muncă pentru toate posturile, Asociaţia „G.A.L. Gilort” va urmări respectarea următoarelor principii:
- nediscriminare şi tratament egal, prin care se vor asigura condiţiile de manifestare a concurenţei reale, prin stabilirea şi aplicarea pe parcursul întregii proceduri de reguli şi condiţii identice pentru toţi candidaţii;
- transparenţă, constând în aducerea la cunoştinţa publicului a tuturor informaţiilor referitoare la încheierea contractelor de muncă;
- asumarea răspunderii, prin determinarea clară a sarcinilor şi responsabilităţilor persoanelor implicate în procesul de evaluare şi selecţie a personalului cheie al Asociaţiei „G.A.L. Gilort” – evitarea conflictului de interese, prin punerea la dispoziţia candidaţilor a tuturor documentelor ce trebuie însuşite, precum şi a atribuţiilor ce vor reveni ocupantului postului, pentru a se evita situaţiile de natură să determine apariţia unui conflict de interese şi/sau manifestarea concurenţei neloiale;
- egalitatea de şanse – toate condiţiile de evaluare şi selecţie sunt strict de natură profesionala şi în acord cu legislaţia în vigoare, evaluarea şi selecţia asigurându-se pe criterii obiective, pentru toate categoriile de persoane, fără considerarea deosebirilor de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, sau orice alt criteriu care ar putea avea ca efect restrângerea drepturilor sau libertăţilor fundamentale, asigurându-se evitarea oricărei forme de discriminare directă sau indirectă.
- Descrierea posturilor
- a) Responsabil administrativ (Manager GAL) – coordonează activitatea G.A.L. atât sub aspectul activităţilor, cât şi al resurselor umane şi financiare, precum şi implementarea strategiei de dezvoltare locală a teritoriului, angajează asociaţia în relaţiile cu terţe persoane, desfăşoară activităţi de animare pentru promovarea acţiunilor G.A.L., menţine relaţia cu partenerii şi beneficiarii, cu scopul de a atinge toate obiectivele propuse.
Cerinţe pentru ocuparea postului:
- să fie absolvent de studii superioare finalizate cu diploma de licenţă;
- să aibă o vechime în muncă în domeniul studiilor de minim 3 ani;
- să deţină abilităţi organizatorice, de leadership şi de comunicare;
- excelentă relaţionare cu membrii comunităţilor participante la G.A.L. – beneficiari, potenţiali investitori, lideri formali, lideri informali;
- cunoaşterea unei limbi străine de circulaţie internaţională nivel mediu/avansat;
- să deţină cunoştinţe de operare pe calculator, pachet Microsoft Office;
- să deţină permis de conducere categoria B.
Constituie un avantaj:
- deţinerea unei poziţii anterioare similare;
- absolvirea unui curs perfecţionare cu specializarea manager proiect.
Atribuţii şi responsabilităţi:
- Organizează, coordonează, verifică şi răspunde de activitatea Compartimentului administrativ al „GAL Gilort”
- Răspunde de aplicarea şi respectarea procedurilor specifice de lucru şi a prevederilor Regulamentului de Organizare şi Funcţionare, al Regulamentului de Ordine Internă şi a Codului de Conduită al „GAL Gilort” de către personalul din subordine;
- Răspunde de respectarea termenelor stabilite în proceduri / instrucţiuni aprobate, de către personalul din subordine;
- Organizează activitatea „GAL Gilort” în concordanţă cu procedurile de lucru ale „GAL Gilort” şi a prevederilor Regulamentului de Organizare şi Funcţionare, al Regulamentului de Ordine Internă şi a Codului de Conduită al „GAL Gilort”;
- Verifică controlează şi supervizează activitatea subordonaţilor din cadrul Compartimentului administrativ al „GAL Gilort”;
- Efectuează activităţi de promovare, informare comunicare ;
- Reprezintă „GAL Gilort” în cadrul acţiunilor de cooperare organizate de A.L.;
- întocmeşte procedurile interne de lucru ale Compartimentului administrativ pe care le supune spre aprobare Comitetului Director al „GAL Gilort”;
- Participă la şedinţele Comitetului de Selecţie al „GAL Gilort”;
- Participă la elaborarea altor materiale şi lucrări legate de activitatea specifică a „GAL Gilort”;
- întocmeşte Raportul anual de activitate al „GAL Gilort” pe care îl supune aprobării Comitetului Director.
- b) Responsabil financiar (contabil) – Organizează, derulează şi monitorizează activitatea financiar-contabilă; gestionează actele contabile, înregistrările şi plăţile salariilor şi contribuţiilor aferente datorate statului, închiderile lunare şi anuale,
Cerinţe pentru ocuparea postului:
- să fie absolvent de studii economice superioare finalizate cu diplomă de licenţă;
- să fi deţinut anterior o poziţie similară cu cea pe care o va deţine în cadrul G.A.L. de cel puţin 3 ani;
- să cunoască toate procedurile contabile necesare supravegherii şi controlului gestiunii financiar- contabile a G.A.L.;
- cunoaşterea unei limbi străine de circulaţie internaţională nivel mediu/avansat;
- să deţină cunoştinţe de operare pe calculator, pachet Microsoft Office şi programe de contabilitate;
- să deţină permis de conducere categoria B.
Constituie un avantaj:
- deţinerea unei poziţii anterioare similare, participarea la managementul financiar al unor proiecte şi capacitatea de a mobiliza cofinanţarea necesară.
Atribuţii şi responsabilităţi:
- Aplicarea şi respectarea procedurilor specifice de lucru şi a prevederilor Regulamentului de Organizare şi Funcţionare, al Regulamentului de Ordine Internă şi a Codului de Conduită al „GAL Gilort”;
- Respectarea termenelor stabilite în proceduri/instrucţiuni aprobate de către managerul „GAL Gilort”;
- Coordonarea activităţilor necesare pentru o bună desfăşurare a serviciului de contabilitate;
- Completarea şi/sau predarea la semnare a documentelor financiare;
- Relaţionarea cu banca şi trezoreria;
- Organizarea arhivei pentru documentele financiare si contabile;
- Raportarea financiară către manager şi parteneri;
- Elaborarea unui buget anual;
- Preluarea şi prelucrarea documentelor justificative pentru registrul de casă;
- înregistrarea operaţiunilor bancare efectuate;
- Organizarea documentelor în dosare;
- Completarea documentelor de plată şi/sau predarea lor pentru semnat;
- Predarea şi ridicarea de documente din bancă şi trezorerie;
- Efectuare operaţiuni bancare;
- întocmirea rapoartelor financiare către manager;
- Calcularea necesarului de numerar pentru plăţile din săptămâna viitoare şi discutarea lor cu managerul şi preşedintele G.A.L.;
- Defalcarea costurilor lunare pe categorii şi monitorizarea lor;
- Completarea şi depunerea declaraţiilor lunare pentru salariaţii asociaţiei;
- întocmirea şi administrarea procesului de recuperare TVA;
- Analiza liniilor bugetare;
- Primirea şi analizarea rapoartelor lunare ale coordonatorilor de proiect;
- întocmirea raportului financiar lunar;
- Prezentarea raportului financiar lunar managerului şi preşedintelui G.A.L.;
- întocmeşte statele de salarii ale angajaţilor;
- Informare angajaţi şi viitori angajaţi;
- întocmire dosare de angajare şi evidenţă REVISAL pentru salariaţi;
- întocmirea unui centralizator pentru a urmări realizarea concediilor de odihnă ale personalului;
- întocmirea unui raport financiar trimestrial defalcat pe programe şi costuri;
- Prezentarea raportului financiar trimestrial managerului şi preşedintelui G.A.L.;
- întocmirea dosarului pentru recuperarea de TVA.
- c) Responsabil tehnic (Expert tehnic – Evaluator proiecte) – Contribuie nemijlocit la activităţile de implementare a proiectelor şi strategiei asociaţiei, prin:
- elaborarea documentaţiei specifice, necesare în procesul de depunere a proiectelor prin intermediului SDL G.A.L.: Ghidurile Solicitantului cu anexe tehnice şi economice, apeluri de selecţie/depunere de proiecte, formularele de evaluare şi alte documente necesare, după caz);
- verificarea/evaluarea conformităţii, eligibilităţii şi a formularului de evaluare a proiectelor/cererilor de finanţare depuse şi înregistrate la G.A.L.;
- verificarea/evaluarea conformităţii cererilor de plată depuse de beneficiarii măsurilor din SDL G.A.L.;
- monitorizarea implementării proiectelor finanţate prin SDL şi a sumelor rambursate beneficiarilor;
- elaborarea proiectelor de cooperare iniţiate de G.A.L. şi participarea la implementarea acestora;
- îndeplineşte şi alte dispoziţii ale managerului G.A.L. şi ale Consiliului Director care au ca scop buna desfăşurare a activităţii asociaţiei.
Cerinţe pentru ocuparea postului:
- să fie absolvent de studii superioare finalizate cu diplomă de licenţă;
- să deţină cunoştinţe de operare pe calculator, pachet Microsoft Office;
- cunoaşterea unei limbi străine de circulaţie internaţională nivel mediu/avansat;
- excelentă relaţionare cu membrii comunităţilor participante la G.A.L. – parteneri G.A.L., beneficiari proiecte, lideri formali, lideri informali etc.;
Constituie un avantaj:
- deţinerea unei poziţii anterioare similare;
- absolvirea unui curs de perfecţionare cu specializarea manager de proiect sau evaluator proiecte;
- experienţă în implementarea de proiecte din fonduri europene.
Atribuţii şi responsabilităţi:
- Aplicarea şi respectarea procedurilor specifice de lucru şi a prevederilor Regulamentului de Organizare şi Funcţionare, al Regulamentului de Ordine Internă şi a Codului de Conduită al „GAL Gilort”;
- Respectarea termenelor stabilite în proceduri/instrucţiuni aprobate de către managerul „GAL Gilort”;
- Elaborare ghiduri specifice fiecărei masuri propuse prin strategie;
- Verificarea conformităţii cererilor de finanţare depuse în cadrul „GAL Gilort” care va consta, în principal, în:
- completarea corectă a cererii de finanţare;
- prezentarea acesteia atât în format tipărit cât şi electronic (scanat);
- dacă anexele tehnice şi administrative cerute sunt prezente în două exemplare, precum şi valabilitatea acestora(dacă este cazul).
- Verificarea pe teren a cererilor de finanţare depuse în cadrul „GAL Gilort”;
- Verificarea eligibilităţii cererilor de finanţare depuse în cadrul „GAL Gilort”, care va consta în :
- verificarea eligibilităţii solicitantului;
- verificarea criteriilor de eligibilitate şi selecţie;
- verificarea bugetului indicativ al proiectului;
- verificarea Studiului de fezabilitate/ Memoriului justificativ/ Planului de afaceri precum şi a tuturor documentelor anexate.
- întocmirea dosarului administrativ pentru fiecare cerere de finanţare depusă;
- Transmiterea cererilor de finanţare declarate eligibile, împreună cu dosarul administrativ al acestora, către Comitetul de Selectare a proiectelor;
- Efectuarea activităţilor de monitorizare şi evaluare a proiectelor;
- întocmirea zilnică a documentului privind situaţia cererilor de finanţare depuse;
- Raportarea stadiului activităţii proiectelor ce se derulează în cadrul „GAL Gilort”;
- Verificarea pe teren în timpul derulării contractelor de finanţare şi întocmirea Rapoartelor de verificare pe teren;
- Verificarea cererilor de plată aferente proiectelor finanţate prin strategie;
- Completarea Pistei de audit;
- Efectuarea de activităţi de promovare, informare şi comunicare;
- Participă la elaborarea altor materiale şi lucrări legate de activitatea specifică a „GAL Gilort” repartizate de conducerea acestuia.
- d) Responsabil juridic (jurist) – Soluţionează problemele apărute în activitatea „GAL Gilort”, din punct de vedere legal; analizează şi aprobă toate documentele furnizate de celelalte compartimente si oferă consultanţă juridică cu privire la subiectele expuse.
Cerinţe pentru ocuparea postului:
- să fie absolvent de studii superioare juridice, finalizate cu diplomă de licenţă;
- să deţină cunoştinţe de operare pe calculator, pachet Microsoft Office;
- cunoaşterea unei limbi străine de circulaţie internaţională nivel mediu/avansat;
- excelentă relaţionare cu membrii comunităţilor participante la G.A.L. – parteneri G.A.L., beneficiari proiecte, lideri formali, lideri informal]’ etc.;
- să deţină permis de conducere categoria B.
Constituie un avantaj:
- deţinerea unei poziţii anterioare similare.
Atribuţii şi responsabilităţi:
- Aplicarea şi respectarea procedurilor specifice de lucru şi a prevederilor Regulamentului de Organizare şi Funcţionare, al Regulamentului de Ordine Internă şi a Codului de Conduită al „GAL Gilort”;
- Respectarea termenelor stabilite în proceduri/instrucţiuni aprobate de către managerul „GAL Gilort”;
- Analizează şi aprobă contractele existente între G.A.L. şi clienţii/ furnizorii acestuia şi le adaptează conform legislaţiei;
- Actualizează permanent informaţiile referitoare la noile modificări de legislaţie şi pune la dispoziţie către personalul din organizaţie noile informaţii;
- Analizează contractele de muncă între G.A.L. şi angajaţi şi propune soluţii pentru desfăşurarea activităţilor;
- Analizează şi aprobă toate documentele furnizate de celelalte departamente şi oferă consultanţă juridică cu privire la subiectele expuse;
- Soluţionează problemele apărute în activitatea „G.A.L. Gilort”, din punct de vedere legal;
- Consiliază managerul cu privire la corectitudinea şi modul de realizare a planului şi a strategiei elaborată de acesta, din punct de vedere legal;
- Verifică şi ţine evidenţa contractelor, precum şi debitelor neachitate;
- Răspunde de evidenţa, corespondenţa şi arhivarea actelor Asociaţiei „GAL Gilort”. e) Responsabil comunicare – promovare (P.R.) – Răspunde de crearea şi menţinerea unei imagini favorabile a Asociaţiei „GAL Gilort” în relaţiile cu clienţii, beneficiarii, furnizorii, Este responsabil de derularea activităţii de informare şi promovare în cadrul G.A.L. Cerinţe pentru ocuparea postului:
- să fie absolvent de studii medii, finalizate cu diplomă de bacalaureat;
- să deţină cunoştinţe de operare pe calculator, pachet Microsoft Office;
- cunoaşterea unei limbi străine de circulaţie internaţională nivel mediu/avansat;
- excelente abilităţi de comunicare;
- excelentă relaţionare cu membrii comunităţilor participante la G.A.L. – parteneri G.A.L., beneficiari proiecte, lideri formali, lideri informali ;
- să deţină permis de conducere categoria B.
Constituie un avantaj:
- deţinerea unei poziţii anterioare similare;
- studii superioare cu diplomă de licenţă absolvite.
Atribuţii şi responsabilităţi:
- Aplicarea şi respectarea procedurilor specifice de lucru şi a prevederilor Regulamentului de Organizare şi Funcţionare, al Regulamentului de Ordine Internă şi a Codului de Conduită al „GAL Gilort”;
- Respectarea termenelor stabilite în proceduri/instrucţiuni aprobate de către managerul „GAL Gilort”;
- Elaborează instrumente şi modalităţi de monitorizare a teritoriului „GAL Gilort”(chestionare );
- Răspunde de crearea şi menţinerea unei imagini favorabile a Asociaţiei „GAL Gilort” în relaţiile cu clienţi, beneficiari, furnizori, ;
- Implementează strategia de comunicare agreată cu managementul şi măsoară eficienţa activităţilor de PR;
- Crearea de materiale pentru parteneri: mape, comunicate, prezentări, ;
- Monitorizează modalitatea de cheltuire a bugetului PR pentru alocarea specifică Strategiei de Dezvoltare Locală.
f ) Animator – este interfaţa dintre asociaţie şi grupurile ţintă specifice din teritoriul G.A.L., fiind responsabil faţă de aceste părţi şi distribuind informaţii care dau posibilitatea grupurilor tintă să înţeleagă politicile promovate de G.A.L. Asigură animarea teritoriului G.A.L.
Cerinţe pentru ocuparea postului:
- să fie absolvent de studii medii, finalizate cu diplomă de bacalaureat;
- să deţină cunoştinţe de operare pe calculator, pachet Microsoft Office;
- cunoaşterea unei limbi străine de circulaţie internaţională nivel mediu/avansat;
- excelente abilităţi de comunicare;
- excelentă relaţionare cu membrii comunităţilor participante la G.A.L. – parteneri G.A.L., beneficiari proiecte, lideri formali, lideri informali ;
- să deţină permis de conducere categoria B.
Constituie un avantaj:
- deţinerea unei poziţii anterioare similare;
- studii superioare cu diplomă de licenţă absolvite.
Atribuţii şi responsabilităţi:
- Aplicarea şi respectarea procedurilor specifice de lucru şi a prevederilor Regulamentului de Organizare şi Funcţionare, al Regulamentului de Ordine Internă şi a Codului de Conduită al „GAL Gilort”;
- Respectarea termenelor stabilite în proceduri/instrucţiuni aprobate de către Responsabilul administrativ al „GAL Gilort”;
- Informează actorii locali din teritoriu cu privire la oportunităţile de finanţare prin axa LEADER, activităţile G.A.L., perioadele în care au loc sesiunile de apeluri de proiecte, etapele elaborării unui proiect;
- Identificarea resurselor locale , stimularea actorilor locali în vederea găsirii unor soluţii pentru dezvoltarea socio-economică durabilă a zonei;
- Promovarea potenţialului economic şi de dezvoltare a teritoriului în rândul potenţialilor parteneri din ţară sau străinătate;
- Participă la organizarea de evenimente de promovare a G.A.L.;
- Dezvoltarea şi menţinerea relaţiilor de colaborare cu toţi actorii cheie de la nivel judeţean/regional – reprezentanţi ai sectorului economic, ai societăţii civile, instituţii publice, alte G.A.L. – uri.
- Realizează acţiuni de animare şi promovare a G.A.L. în teritoriu, acordă sprijin administrativ şi tehnic echipei executive a G.A.L. (asigură comunicarea interna şi externă cu beneficiari/furnizori, clienţi, oferă sprijin în monitorizarea activităţilor, elaborează rapoarte);
- Pregăteşte documentele pentru întâlnirile periodice ale G.A.L. – ului – Adunările AGA, şedinţele Consiliului Director;
- Face aranjamente logistice pentru evenimentele organizate de G.A.L. sau la care participă reprezentanţi ai G.A.L.;
- Diseminează în teritoriu informaţiile privind acţiunile G.A.L. şi apelurile de propuneri de proiecte;
- Elaborează şi redactează documente şi situaţii cerute de echipa executivă;
- Distribuie materiale informative şi ţine evidenţa locurilor în care au fost împărţite;
- Este responsabil de comunicarea permanentă cu populaţia din teritoriu privind acţiunile G.A.L;
- Asigură comunicarea internă în cadrul G.A.L.
- Secretar – acordă sprijin administrativ şi tehnic echipei executive a G.A.L. (asigură comunicarea internă şi externă cu beneficiari/furnizori, clienţi, oferă sprijin în monitorizarea activităţilor, elaborează rapoarte, pregăteşte documentele pentru întâlnirile periodice ale G.A.L., contribuie la atingerea scopurilor asociaţiei, în special prin implementarea cu succes a activităţilor programului
Cerinţe pentru ocuparea postului:
- să fie absolvent de studii medii, finalizate cu diplomă de bacalaureat;
- să deţină cunoştinţe de operare pe calculator, pachet Microsoft Office;
- cunoaşterea unei limbi străine de circulaţie internaţională nivel mediu/avansat;
- excelente abilităţi de comunicare;
- excelentă relaţionare cu membrii comunităţilor participante la G.A.L. – parteneri G.A.L., beneficiari proiecte, lideri formali, lideri informali etc.;
- să deţină permis de conducere categoria B.
Constituie un avantaj:
- deţinerea unei poziţii anterioare similare;
- studii superioare cu diplomă de licenţă absolvite.
Atribuţii şi responsabilităţi:
- Aplicarea şi respectarea procedurilor specifice de lucru şi a prevederilor Regulamentului de Organizare şi Funcţionare, al Regulamentului de Ordine Internă şi a Codului de Conduită al „GAL Gilort”;
- Respectarea termenelor stabilite în proceduri/instrucţiuni aprobate de către Responsabilul administrativ al „GAL Gilort”.
- înregistrează formularul de cerere de finanţare depus de către potenţialii beneficiari ai SDL „GAL Gilort”;
- Predarea , după înregistrare, al dosarului de cerere de finanţare către Departamentul tehnic;
- înregistrează şi ţine evidenţa tuturor documentelor pe baza unui registru de evidenţă al documentelor intrate şi ieşite din secretariat;
- Centralizează întreaga corespondenţă a „GAL Gilort”;
- Asigură accesul adecvat la informaţiile şi documentele de secretariat ale „GAL Gilort”;
- Informează responsabilul administrativ al „GAL Gilort” în legătură cu orice problemă apărută;
- Analizează notele conţinând recomandări de îmbunătăţire a procedurilor de la angajaţii din cadrul G.A.L., iar notele aprobate, împreună cu cele personale, le va înainta responsabilului administrativ al „GAL Gilort”;
- Participă la elaborarea altor materiale şi lucrări legate de activitatea specifică a „GAL Gilort” repartizate de conducerea acestuia.
- Responsabil IT – Răspunde de crearea şi întreţinerea paginii web-site a Asociaţiei „GAL Gilort” şi actualizarea permanentă a datelor şi informaţiilor de pe aceasta. Menţine în regim de bună funcţionare reţeaua de calculatoare existentă în cadrul G.A.L. şi rezolvă eventualele probleme legate de soft/hard ale acestora.
Cerinţe pentru ocuparea postului:
- să fie absolvent de studii medii de specialitate, finalizate cu diplomă de bacalaureat;
- experienţă de lucru necesară:
- minimum 2 ani experienţă în instalarea / monitorizarea / administrarea / depanarea reţelelor de calculatoare şi a sistemelor Linux/Windows;
- cunoştinţe avansate de instalare, configurare şi operare a sistemelor Linux şi Windows Server;
- cunoaşterea la nivel avansat a principiilor, arhitecturilor şi tehnologiilor utilizate în reţele de calculatoare (LAN, WAN); experienţă cu tehnologiile: VLAN, routere, VPN, PKI, SNMP, SMTP, IAAAP, Idap, radius, pppoe, DNS, DHCP, WLAN, Apache, IIS, RAID;
- experienţă în monitorizare de servere şi reţele;
- administrarea reţelelor de calculatoare si a bazelor de date;
- funcţionarea şi securizarea reţelelor;
- configurarea hard şi soft a calculatoarelor şi a echipamentelor periferice;
- sisteme de operare WINDOWS 95, 98, 2000, XP, WINDOWS 7, WINDOWS 8, WINDOWS 10, LINUX;
- cunoştinţe SQL.
- cunoaşterea unei limbi străine de circulaţie internaţională nivel mediu/avansat;
- să deţină permis de conducere categoria B.
Constituie un avantaj:
- deţinerea unei poziţii anterioare similare;
- studii superioare tehnice cu diplomă de licenţă absolvite.
Atribuţii şi responsabilităţi:
- Aplicarea şi respectarea procedurilor specifice de lucru şi a prevederilor Regulamentului de Organizare şi Funcţionare, al Regulamentului de Ordine Internă şi a Codului de Conduită al „GAL Gilort”;
- Respectarea termenelor stabilite în proceduri/instrucţiuni aprobate de către Responsabilul administrativ al „GAL Gilort”;
- Crearea şi întreţinerea paginii web-site a G.A.L.;
- Actualizarea informaţiilor cu privire la anunţurile de selecţie;
- Menţinerea la zi a dosarului de evidenţă a reţelei de calculatoare (staţii de lucru, utilizatori, configurări) şi actualizarea/dezvoltarea periodică a setului de proceduri de lucru specifice pentru Strategia de Dezvoltare Locală a G.A.L.;
- Menţine în bună funcţionare staţia de lucru: devirusări, rezolvarea diverselor probleme de soft/hard (înlocuire componente);
- Instalare/configurare de pachete software, instalare/configurare periferice şi rezolvarea eventualelor incidente tehnice;
- Instalarea de noi echipamente în reţea;
- Monitorizări ale traficului Web (internet şi email-uri: total, pe useri, pe diferite destinaţii, etc.);
- Căutarea ofertelor şi achiziţionarea echipamentelor IT;
- Menţine relaţia cu furnizorii de servicii pentru întreţinerea copiatorului şi după caz al altor echipamente IT;
- Menţinerea relaţiei cu furnizorul de internet în cazul apariţiei de disfuncţionalităţi ale conexiunii internet, pentru rezolvarea acestora;
- Efectuarea activităţilor de monitorizare şi evaluare a proiectelor.
- Descrierea procedurii:
Prezenta procedură constituie ansamblul regulilor de organizare a activităţilor specifice privind organizarea, evaluarea şi selecţia candidaturilor depuse pentru ocuparea funcţiilor prevăzute în structura compartimentului administrativ al G.A.L.
Etapa 1: Publicitatea procedurii
Aplicarea principiului tratamentului egal şi nediscriminării implică asigurarea transparenţei procedurii de ocupare a funcţiilor disponibile în cadrul G.A.L., în beneficiul oricărui potenţial candidat, asigurându-se un grad de publicitate suficient pentru crearea premiselor unei competiţii corecte între toţi candidaţii ( afişare la avizierul asociaţiei şi postare pe site-ul asociaţiei). Asigurarea transparenţei presupune ca toţi candidaţii să aibă acces la o informare adecvată cu privire la postul pentru a cărui ocupare se organizează selecţia. în acest sens, se va publica un anunţ privind selecţia personalului pentru ocuparea posturilor necesare derulării activităţii G.A.L.
Conţinutul minimal al anunţului:
- condiţiile impuse pentru candidaţi;
- documentele necesare pentru înscrierea în concursul pentru ocuparea fiecărui post;
- informaţii privind locul şi termenul-limită pentru depunerea documentelor necesare;
- informaţii privind data evaluării candidaturilor înregistrate;
- informaţii privind selecţia candidaţilor: data, ora, locul desfăşurării şi obiectul probelor de concurs.
In anunţ se va preciza potenţialilor candidaţi că atribuţiile corespunzătoare fiecăruia – specificate în fişa postului şi bibliografia necesară pentru concurs, pot fi consultate de pe site www.galgilort.ro .
Etapa 2: Constituirea Comisiei de Examinare
Comisia de Examinare se stabileşte prin decizia Preşedintelui Consiliului Director, cu cel puţin 15 zile înainte de data desfăşurării concursului şi are următoarele atribuţii:
- verifică corectitudinea întocmirii dosarelor proprii de recrutare ale candidaţilor şi îndeplinirea condiţiilor de participare la concurs;
- stabileşte bibliografia de concurs;
- elaborează subiectele, temele şi baremele de apreciere şi notare pentru interviu, cu cel mult 24 de ore înainte de susţinerea acestei probe, având în vedere cerinţele înscrise în fişa postului scos la concurs şi folosind, dacă este cazul şi propuneri ale unor specialişti în domeniul de activitate al postului pentru care se organizează concursul;
- asigură îndeplinirea condiţiilor pentru desfăşurarea optimă a concursului, spaţii corespunzătoare, papetărie, birotică şi alte elemente de logistică necesare, precum şi respectarea procedurilor cu privire la repartizarea pe săli (dacă este cazul), supravegherea candidaţilor, etc.;
- efectuează instructajul candidaţilor cu privire la modul general de desfăşurare a interviului, precum şi durata alocată desfăşurării acestei probe, criteriile de departajare, data şi locul afişării rezultatelor, modalitatea de depunere a eventualelor contestaţii, situaţiile care atrag eliminarea din concurs, alte precizări necesare desfăşurării în bune condiţii a concursului;
- apreciază răspunsurile candidaţilor şi dacă este cazul, dispune măsuri corespunzătoare în baza procesului-verbal de soluţionare a contestaţiilor;
- semnează procesul-verbal care conţine concluziile concursului, întocmit de secretarul comisiei, şi îl prezintă Consiliului Director al G.A.L., însoţit de tabelul cu rezultatele obţinute de candidaţi, în vederea aprobării statelor de funcţii şi încheierii contractelor individuale de muncă;
- păstrează în deplină securitate documentele şi asigură confidenţialitatea datelor şi informaţiilor;
Etapa 3: Înregistrarea candidaturilor şi evaluarea dosarelor depuse de candidaţi
Prima etapă a procesului de selecţie va consta în verificarea eligibilităţii dosarelor depuse de candidaţi la sediul „GAL Gilort”, conform anunţului de selecţie. Membrii Comisiei de concurs vor proceda la verificarea eligibilităţii fiecărui candidat, sub aspectul corespondenţei dintre studiile şi experienţa acestuia şi standardele impuse de postul pentru care a aplicat în cadrul „GAL Gilort”, precum şi a documentelor cerute expres la dosar. Dosarul trebuie să conţină:
- cerere de înscriere la concurs adresată preşedintelui „GAL Gilort” (cererea în format liber va cuprinde denumirea postului pentru care candidează şi data de depunere a dosarului);
- copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
- copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice;
- copia carnetului de muncă, conformă cu originalul, sau după caz, adeverinţe de vechime sau certificate de voluntariat care să ateste experienţa profesională anterioară, vechimea în muncă, în meserie şi/sau în specialitatea studiilor;
- cazierul judiciar sau o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcţia pentru care candidează (cazierul judiciar va fi prezentat cel târziu până la data şi ora susţinerii interviului);
- adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate sau o declaraţie pe propria răspundere că nu are probleme de sănătate care să-l facă incompatibil cu funcţia pentru care candidează (adeverinţa medicală va fi prezentată cel târziu până la data şi ora susţinerii interviului);
- curriculum vitae;
- alte documente relevante pentru desfăşurarea concursului.
Documentele pot fi transmise şi scanate, pe adresa de email gal_gilort@yahoo.com, precizând în subiectul mesajului „Angajare – urmat de denumirea postului pentru care se depune candidatura” (Ex. ’’Angajare – Responsabil financiar”).
Toate documentele prevăzute mai sus, vor fi prezentate şi în original, în vederea verificării conformităţii copiilor cu acestea, la data depunerii dosarului de candidatură sau în cazul în care acesta este depus prin e-mail, cel mai târziu până la data şi ora când se va susţine interviul.
Verificarea dosarelor înregistrate şi evaluarea candidaţilor va fi realizată de către membrii Comisiei de Examinare.
Etapa 4: Verificarea cunoştinţelor, deprinderilor, aptitudinilor candidaţilor prin interviu
Verificarea cunoştinţelor, deprinderilor, aptitudinilor candidaţilor se va face în baza unor formulare de evaluare individuale. Astfel, fiecare membru al comisiei de selecţie va completa, pentru fiecare candidat, formularul de evaluare conţinând criteriile urmărite în această etapă şi anume:
- aspect fizic / discurs, ţinută;
- nivelul de pregătire / studii, experienţă în domeniu;
- capacitatea de a realiza mai multe sarcini simultan, rezistenta la stres;
- cunoaşterea principalelor activităţi ale asociaţiei, privind dezvoltarea rurală din teritoriul G.A.L.;
- cunoaşterea principalelor instituţii şi organisme implicate în activitatea de derulare a mecanismelor privind gestionarea şi acordarea de fonduri europene nerambursabile dar cu prioritate a celor implicate în implementarea Programului Naţional de Dezvoltare Rurală.
Această etapă va consta în organizarea unui interviu cu fiecare candidat, pe baza fişei de evaluare redactată de secretariatul Comisiei de Evaluare. Fişa de evaluare va cuprinde:
- set întrebări pentru susţinerea interviului;
- adaptarea întrebărilor pentru condiţiile fiecărui post;
- descrierea fiecărui post anunţat pentru concurs;
- descrierea etapei.
Criteriile vor fi punctate de la 1 la 10, primele 4 puncte fiind acordate din oficiu, iar calificativele în funcţie de notă sunt următoarele: nota 10 – excelent, nota 9 – foarte bine, nota 8 – bine, nota 7 – mai puţin bine, nota 6 * satisfăcător şi nota 5 – necorespunzător.
Nota finală se calculează ca medie aritmetică între notele acordate de corectori, cu două zecimale, fără rotunjire.
Nota minimă necesară pentru promovarea probei interviului este 6.
Etapa 5 – Decizia privind selectarea candidaţilor şi comunicarea acesteia
Decizia finală a comisiei de selecţie va avea în vedere selectarea candidatului care întruneşte toate condiţiile impuse şi care a obţinut cea mai mare notă finală la interviu.
După întocmirea procesului verbal cu rezultatele finale, secretarul comisiei de concurs întocmeşte tabelul nominal cu rezultatele obţinute, în ordinea descrescătoare a notelor finale.
Tabelul se afişează la sediul G.A.L., fiind semnat de preşedintele comisiei de concurs şi de secretarul acesteia.
împotriva deciziei se poate formula contestaţie de către orice persoană interesată, în termen de 24 de ore de la comunicare.
După rezolvarea contestaţiilor se întocmeşte tabelul cu clasificarea finală a candidaţilor în ordinea descrescătoare a notelor finale. în dreptul fiecărui candidat se scrie nota finală obţinută şi menţiunea: „admis”, „respins”, „neprezentat”, „eliminat din concurs”, după caz.
Etapa 6 – Depunerea şi rezolvarea contestaţiilor
Eventualele contestaţii cu privire la rezultatele concursului, se depun la secretariatul G.A.L. în termen de 24 de ore de la afişarea acestora şi se soluţionează conform dispoziţiilor prezentei secţiuni.
La expirarea termenului de depunere a contestaţiilor, secretariatul G.A.L. predă secretarului comisiei de soluţionare a contestaţiilor, în vederea soluţionării, contestaţiile depuse.
Candidaţii pot contesta numai notele la propriile lucrări.
Comisia de soluţionare a contestaţiilor are obligaţia de a soluţiona contestaţiile în termen de 24 de ore de la expirarea termenului de depunere a acestora.
Comisia de soluţionare a contestaţiilor are următoarele atribuţii:
- soluţionează contestaţiile candidaţilor cu privire la notarea/aprecierea probei concursului, depuse în termen de maximum 24 de ore de la afişarea rezultatului;
- transmite, prin secretarul comisiei, rezultatele analizei contestaţiilor pentru a fi comunicate candidaţilor în termen de maximum 48 de ore de la depunerea contestaţiei;
- transmite comisiei de concurs, prin secretarul comisiei, procesul-verbal cu rezultatele procesului de soluţionare a contestaţiilor;
Nota acordată iniţial se modifică, prin creştere sau prin descreştere, dacă între aceasta şi nota acordată de comisia de soluţionare a contestaţiilor se constată o diferenţă de cel puţin 0,50 puncte, până la nota 9,50. Dacă diferenţa dintre cele două note este mai mică de 0,50 puncte, nota iniţială rămâne neschimbată, pentru notele de până la 9,50. Pentru lucrările corectate cu note de cel puţin 9,50 se acordă nota de la recorectare.
Nota acordată după contestaţii rămâne definitivă.
Hotărârile comisiei de soluţionare a contestaţiilor se consemnează într-un proces- verbal, întocmit de secretarul comisiei şi semnat de preşedintele şi membrii acesteia. Rezultatele la contestaţii se comunică candidaţilor prin afişare la sediul G.A.L.
După cel puţin 30 de zile calendaristice de la data afişării rezultatelor concursului, dar nu mai târziu de 60 de zile calendaristice, unitatea organizatoare restituie, pe bază de semnătură, la cererea candidatului declarat „respins” la concurs, documentele depuse de acesta la dosarul propriu.
După trecerea termenului de contestaţie / soluţionarea contestaţiilor, se vor încheia contractele individuale de muncă şi se vor aduce la cunoştinţa angajaţilor atribuţiile specifice prin fişele posturilor aferente fiecărui nivel de expertiză.
Descarca in PDF